Calator de ocazie…fotograf de weekend…pasionat dintotdeauna inca din vremea lui 35mm, caut tehnicul, impresia, starea, expresia din cadru, dupa niste criterii care sunt si pentru mine greu de descifrat. Imi este greu sa descriu un cadru facut de mine. Ma “lovesc” de cuvinte si las imaginea sa vorbeasca singura. Dezvolt si alimentez pasiunea pentru fotografie, ma recreeaza si nu ma obliga in nici un fel.
Principala mea tema este peisajul, atat cadrul urban si mai ales cel natural. Dar asta nu ma limiteaza, ci ma face sa experimentez, sa dezvolt si anumite puncte “slabe”. Imi place natura! Imi place sa imortalizez trairea ei, dinamismul ei. Imi place sa calatoresc!
Indragostit iremediabil de Delta Dunarii, de aproximativ 20 de ani, an de an reusesc sa imi fac timp pentru o tura foto de cateva zile. Este un loc special pe care cu mare nerabdare astept sa il redescopar in fiecare an.